Pe zi ce trece se înregistrează noi progrese în vederea obținerii unui tratament curativ pentru pacienții cu hepatită B. Rezultate încurajatoare în acest sens provin din trei direcții terapeutice aflate în dezvoltare: țintirea producerii de proteine virale, țintirea Ag HBc și inducerea unui răspuns imun în prezența VHB.

Datele au fost prezentate în cadrul Congresului Internațional Digital de Hepatologie (DILC 2020) din acest an. Studiile care au urmărit aceste trei direcții terapeutice au ca scop obținerea unor terapii cu rol curativ în hepatita B cronică. Acestea s-au concentrat pe profilul de siguranță și tolerabilitatea noilor agenți, urmărind în același timp și progresul acestora în combaterea infecției cu VHB.

Deși sunt disponibile vaccinuri eficiente și tratamente de ultimă generație, hepatita B cronică reprezintă în continuare o povară, atât în rândul pacienților, cât și al sistemelor de sănătate. În prezent, sunt aprobate două clase de medicamente utilizate în tratarea hepatitei B cronice și anume: inhibitorii nucleozidici de revers transcriptază (NRTIs) și interferon alfa.

 

 

Materialul integral aici.